Biserica Domnească de la Curtea Veche

0
31

Biserica-Domneasca-curtea-veche

Biserica Sfântul Antonie (Domnească) de la Curtea Veche a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, şi a servit drept capelă pentru Curtea Domnească, potrivit site-ului oficial al aşezământului.

Sfântul Antonie cel Mare a devenit ocrotitorul acestui aşezământ după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton — Puşcărie, care aparţinea închisorii din imediata apropiere a Hanului lui Manuc, a ars în întregime. În acest incendiu, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost însă salvată în chip minunat şi adusă la Biserica de la Curtea Veche.

Biserica are un plan trilobat, o copie a Mănăstirii Cozia, cu o lungime de 25 de metri şi 8 metri lăţime la exterior. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. În ceea ce priveşte plastica decorativă a faţadelor, ea este realizată prin fâşii de cărămidă aparentă, alternând cu fâşii de tencuială.

Sub cornişe se află un şir de ocniţe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, constituie un progres în evoluţia arhitecturii în Țara Românească. Prezenţa contrafortului, care sprijină zidul la exterior, cât şi decoraţiunea ocniţelor, reprezintă o influenţă arhitectonică din Moldova, influenţe aduse de soţia ctitorului, doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareş din Moldova.

Pisania originală a dispărut, s-a păstrat însă pisania pusă de Șerban Cantacuzino la 1715, când a refăcut pictura ocazie cu care a adăugat la intrare un frumos chenar de piatră, sculptat în stil renascentist. Pictura veche realizată sub Petru cel Tânăr nu s-a mai păstrat.

Biserica a fost refăcută de multe ori, cea mai importantă restaurare fiind făcută în 1934 de către Comisia Monumentelor Istorice, prilej cu care biserica a căpătat aspectul său iniţial. Construită în stilul caracteristic secolului XVI, Biserica Domnească Curtea Veche este un exemplu remarcabil de logică arhitecturală şi forme decorative realizate cu elemente simple, reprezentând o operă de reală valoare artistică, arată sursa citată. La interior este de remarcat catapeteasma decorată cu elemente din Vechiul Testament.

La început, în biserică avea loc „ungerea cu mir” a noilor domnitori. În prezent, în jurul acesteia se mai văd păstrate ruinele din fostul palat domnesc folosit până la domnitorul Constantin Brâncoveanu. În biserică se păstrează mormântul lui Mircea Ciobanul, mort la 1599.

Ample lucrări de restaurare şi reamenajare au avut loc între anii 2007-2009, sub directa coordonare a preotului paroh Zaharia Gheorghe, când şi pictura bisericii a fost restaurată de pictorul Romeo Andronic. În anul 2009 s-au serbat 450 de ani de atestare documentară, ocazie cu care s-a lansat un album aniversar.

Duminică, 17 ianuarie, Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din Bucureşti şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.

Cu acest prilej, la Biserica Sfântul Antonie cel Mare a avut loc sâmbătă, 16 ianuarie, o procesiune cu moaştele Sfântului Efrem cel Nou (aduse de la Reşedinţa Patriarhală) şi cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare.

sfantul_antonie_cel_mare

Cuviosul Antonie cel Mare, numit „părintele monahismului” şi dascălul vieţi pustniceşti, s-a născut în jurul anului 250 în apropierea cetăţii Heracleopolis, în Egiptul de Sus, fiind dintr-o familie de neam bun. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinţilor, a renunţat la avere şi s-a făcut pustnic pe lângă părinţii ce îşi aveau chiliile în apropierea satului său. După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alţi 20 de ani a trăit în singurătate, în post şi rugăciune.

Datorită harului şi virtuţilor sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obşte de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârşirea creştină.

A trăit 105 ani, viaţa lui fiind scrisă pe larg de patriarhul Alexandriei, Atanasie, care l-a cunoscut.

În seria relatărilor despre Sfântul Antonie cel Mare, cuprinse în Patericul egiptean, acesta spunea despre părinţii cei de demult, că atunci când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei „şi făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii şi întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi şi auzim de la Domnul zicând: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine”.

Zis-a iarăşi: sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreapta socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.

Zis-a iarăşi: de la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim” (Patericul egiptean). (Text: Agerpres, Foto: basilica.ro, crestinortodox.ro, Video: youtube.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.