Big Ghiţă e născut de Valentine’s Day

0
73

Ghita Muresan-01

Gheorghe Dumitru Mureşan, cunoscut publicului iubitor de sport ca Big Ghiţă sau Ghiţă Mureşan, este un fost jucător profesionist de baschet.

Este faimos în întreaga lume nu doar pentru aptitudinile demonstrate pe terenul de baschet, ci şi pentru înălţimea sa ieşită din comun şi chiar pentru talentul actoricesc.

Ghiţă Mureşan s-a născut la 14 februarie 1971, în Tritenii de Jos, judeţul Cluj, conform ghitamuresan.ro.

Și-a început cariera de baschetbalist profesionist la U BT Cluj-Napoca, în sezonul 1991-1992. La scurt timp, a fost cooptat în echipa Elan Bearnais Pau-Lacq-Orthez, una dintre cele mai bune din istoria baschetului francez. Aici a evoluat în sezonul 1992-1993, devenind un jucător extrem de iubit de suporteri.

La scurt timp, Ghiţă Mureşan se transferă în cel mai puternic campionat de baschet din lume, cel american. Aici, în NBA („National Basketball Association”), a activat la Washington Wizards între anii 1993-1998. În acea perioadă, clubul purta numele de Washington Bullets.

În sezonul 1995-1996 a fost numit „Jucătorul din NBA care a progresat cel mai mult” („Most Improved Player”). ”Gigantul din Carpaţi” a avut atunci o medie de 14,5 puncte pe meci, 9,6 recuperări şi 2,2 blocaje. În acelaşi sezon şi în următorul a avut cel mai bun procentaj al aruncării de două puncte.

A disputat ultimele 31 de jocuri în NBA pentru echipa New Jersey Nets, între anii 1998-2000. În total, cariera lui Ghiţă Mureşan în NBA a însemnat şapte sezoane, 307 meciuri jucate, cu o medie Ghita Muresan-03de 21,9 minute pe meci şi de 9,8 puncte reuşite pe meci.

Norocul a fost important. În NBA joacă în jur de 300 de sportivi. Am fost unul din aceşti 300. Nimica nu e greu din ceea ce îţi place. Mai greu este ceea ce nu îţi place. Nu am muncit ca să ajung neapărat în NBA. Am muncit ca să fiu mândru de mine”, scrie Ghiţă pe site-ul său, www.ghitamuresan.ro, despre experienţa trăită în NBA.

Între 2000 şi 2001, s-a întors la francezii de la Pau-Orthez. Și-a încheiat cariera la Maryland Nighthawks, în sezonul 2005-2006, echipă care evolua în acea perioadă în liga americană semi-profesionistă („American Basketball Association”).

Ghiţă Mureşan a rămas în memoria pasionaţilor de NBA nu doar datorită performanţelor sale de pe terenul de baschet, ci şi datorită înălţimii sale. Măsurând 2,31 metri, românul este cel mai înalt jucător din istoria NBA, alături de sudanezul Manute Bol. De altfel, Big Ghiţă este şi cel mai înalt român în viaţă şi al doilea cel mai înalt om din Uniunea Europeană, după actorul britanic Neil Fingleton, care măsoară 2,324 metri.

Ghita Muresan-02

Nici lui Ghiţă Mureşan nu îi este străină actoria. Astfel, în 1998, românul şi-a făcut apariţia pe marile ecrane în drama-comedie „My Giant” („Gigantul meu”), film regizat de Michael Lehmann. Din distribuţie au mai făcut parte, printre alţii, Billy Crystal şi Steven Seagal.

Baschetbalistul român a mai apărut şi în celebrul video-clip al piesei ”My Name Is”, interpretată de rapperul american Eminem.

În 2004, a înfiinţat Academia de Baschet Gigantul, proiect adresat copiilor şi tinerilor pasionaţi de acest sport. Ghiţă Mureşan este co-autor al două cărţi, ambele ghiduri de fitness şi nutriţie.

În 2006, a figurat în lista 100 Mari Români, realizată de Televiziunea Română pe baza voturilor publicului. Ghiţă Mureşan s-a aflat pe poziţia cu numărul 26. Singurii sportivi care s-au clasat înaintea lui au fost Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi (poziţiile 9, respectiv 13). (Text: Agerpres, Foto:  ghitamuresan.ro, hoopshype.com, Video: youtube.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.