Bibi Ka Maqbara: celălalt Taj Mahal

0
63

Bibi Ka Maqbara-01Acesta nu este Taj Mahal. Este Bibi Ka Maqbara

Ştiaţi că India are nu unul, ci două Taj Mahal? Într-adevăr, există un monument identic cu Taj Mahal, care se află în Aurangabad, în Maharashtra. Este mausoleul numit Bibi Ka Maqbara („Mormântul Doamnei„), construit de prinţul Azam Shah, fiul celui de-al şaselea împărat mogul, Aurangzeb, între 1651 şi 1661 d.Hr., în memoria mamei sale, Dilras Banu Begum.

Bibi Ka Maqbara-02

Bibi Ka Maqbara este inspirat de la faimosul Taj Mahal din Agra, construit de nimeni altul decât bunicul prinţului Azam Shah, împăratulul mogul Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soţii, Mumtaz Mahal. Azam Shah a vrut să construiască un monument care să rivalizeze cu Taj Mahal.

Bibi Ka Maqbara-03

Din păcate, el nu avea bogăţia bunicului său, nici cu ce cumpăra forţa de muncă specializată şi a rezultat o copie săracă. Chiar şi aşa, Bibi Ka Maqbara este o minune arhitecturală, cu modele complicate, motive sculptate şi cu o grădină cu structură impunătoare, frumos amenajată în stilul mogul. Datorită asemănării sale puternice cu Taj Mahal, este numit cu dragoste „Tajul din Deccan”.

Bibi Ka Maqbara-04

Mausoleul se află în centrul unei incinte spaţioase, care măsoară aproximativ 458m x 275m, cu iazuri axiale, fântâni arteziene şi canale de apă, multe conturate de plăci de piatră şi mărginite de poteci largi. Grădina este închisă de ziduri înalte, crenelate, cu ansambluri de cetate la intervale şi pavilioane deschise pe trei laturi.

Bibi Ka Maqbara-05

Mausoleul este construit pe o platformă pătrată mare, cu patru minarete la colţuri, exact ca Taj Mahal, iar accesul se face pe scări, din trei părţi. Cupola principală a mausoleului Maqbara este, totuşi, mai mică decât cea de la Taj, iar minaretele sale sunt mai scunde.

Bibi Ka Maqbara-06

În sine, Bibi Ka Maqbara este o frumoasă operă, dar păleşte în comparaţie cu faimosul său înaintaş. În timp ce monumentul din Agra este făcut în întregime din marmură albă pură, mausoleul din Aurangabad este învelit cu marmură doar până la nivelul piedestalului.

Bibi Ka Maqbara7Mormântul lui Dilras Banu Begum

Deasupra acestuia este acoperit cu o tencuială lustruită astfel încât să dea aparenţa marmurei. Numai cupola domului a fost construită cu marmură. Pereţii de la Maqbara sunt, de asemenea, un pic întunecaţi prin contrast, ceea ce oferă mausoleului un aspect lipsit de strălucire faţă de Taj.

Bibi Ka Maqbara8Desene simetrice şi balcoane subliniază incinta mormântului octogonal

Potrivit datelor istorice, construirea lui Bibi Ka Maqbara l-a costat pe Alam Shah 700.000 de rupii. În comparaţie, Taj Mahal a fost construit la un cost de aproximativ 32 de milioane de rupii la acel moment. Acesta este, probabil, un alt motiv pentru care Bibi Ka Maqbara este adesea menţionat ca „Taj Mahalul săracilor”.

Bibi Ka Maqbara9Vedere cu detaliile rafinate de la ferestrele de marmură şi de pe tavanul incintei mormântului

Statutul minor al lui Bibi Ka Maqbara este o consecinţă a lipsei de interes pentru arhitectură a lui Aurangzeb. Iniţial, Aurangzeb nu a fost favorabil construirii unui monument la fel de grandios ca Taj şi a împiedicat construirea prin blocarea transportării marmurei din Rajasthan şi din diverse alte părţi ale imperiului mogul.

Bibi Ka Maqbara10

Dar fiul său, Alam Shah, l-a convins să aibă un monument pentru mama sa, care ar putea concura cu Taj. Într-un fel, Alam Shah a triumfat asupra tatălui său, care a cedat în cele din urmă.

Bibi Ka Maqbara11Vedere din grădina mausoleului Bibi Ka Maqbara

Legenda spune că, în 1803, Nizam Sikander Jahan a fost atât de fascinat de Maqbara încât, atunci când Aurangabad şi zona Marathwada au fost anexate împărăţiei lui, el şi-a planificat să mute mausoleul Maqbara în capitala lui de la Hyderabad.

Bibi Ka Maqbara12

A ordonat chiar demontarea construcţiei, piatră cu piatră. Dar, într-un fel, a avut premoniţia unui dezastru care s-ar putea produce când va deranja structura existentă. A oprit lucrările şi, ca penitenţă, a construit o moschee, care există încă la vest de structura principală. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: flickr.com, en.wikipedia.org)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.