Aster, plante cunoscute în popor sub denumirea de steluţe, reprezintă o alegere perfectă pentru decorul grădinilor, atât pe timpul verii, cât şi toamna.
Numele genului provine din cuvântul grecesc ”aster”, care înseamnă ”stea”, făcând, astfel, aluzie la dispoziţia radiară a ligulelor inflorescenţei.
Genul Aster face parte din familia Compositae şi cuprinde peste 350 de specii perene, originare din America de Nord, Europa şi Asia, grupate, de unii autori, în două categorii distincte, în funcţie de perioada de înflorire, arată prof. dr. Elena Șelaru, în volumul ”Cultura florilor de grădină”.
Astfel, printre speciile cu înflorire primăvara şi vara, se numără Aster alpinus L., Aster amellus L., Aster bigelowii A. Gray. şi Aster caespitosus L.
Aster alpinus, originar din zonele montane ale Europei şi Asiei, poate fi întâlnit şi la noi în ţară, în păşunile pietroase şi stâncoase. Planta, păroasă şi mică, de doar 15-20 cm, prezintă lăstari care mai întâi sunt târâtori, apoi ascendenţi, cu inflorescenţe terminale. Florile ligulate sunt albastre-violacei, iar cele tubuloase sunt galbene. Planta înfloreşte din mai până în august.
Aster amellus este mai înaltă, ajungând până la 40-60 cm, şi are tulpini rigide, drepte şi ramificate în partea superioară. Frunzele au marginea întreagă sau dinţată şi sunt de culoare verde intens. Ligulele înguste sunt colorate în albastru-lila, iar florile tubuloase sunt mici şi galbene. Înflorirea are loc vara.
Cea de-a doua categorie cuprinde speciile cu înflorire toamna, printre acestea numărându-se Aster x dumosus Hort., Aster ericoides L., Aster grandiflorus L., Aster novii-belgii L. şi Aster novae-angliae L., ultimele două fiind cele mai frecvente în parcuri şi grădini.
Aster novii-belgii, căruia i se mai spune ”regele asterilor”, se remarcă prin vigoare, rusticitate şi abundenţa înfloririi. Planta este puternic ramificată, formând o tufă deasă, cu o înălţime cuprinsă între 80 şi 160 cm. Frunzele sunt mici, colorate în verde închis. Ligulele sunt colorate în diferite nuanţe de albastru, alb, roşu, roz, iar florile tubuloase sunt colorate în galben, scrie prof. dr. Florin Toma, în volumul ”Floricultură şi Artă florală”. Înflorirea are loc toamna, în lunile septembrie-octombrie.
Aster novae-angliae are înălţimea de 100-150 cm, tulpinile fiind puternic ramificate în partea superioară. Florile sunt tot de două tipuri: tubuloase, de culoare galbenă, şi ligulate, de culoare albastru, violet sau roşiatic. Planta înfloreşte abundent toamna, în lunile septembrie-octombrie.
Steluţele sunt plante puţin pretenţioase, putând creşte pe orice tip de sol şi având o rezistenţă bună la iernare. Având în vedere că invadează rapid terenul din jurul locului de plantare, sărăcind solul, este recomandat să fie mutate la fiecare 3-4 ani. Cu toate că suportă şi o expunere mai mică la soare, ele înfloresc mai frumos pe solurile însorite, fertile şi potrivit de umede.
În ceea ce priveşte utilizarea steluţelor, speciile pitice sunt excelente pentru platbande sau borduri, iar cele înalte sunt, de regulă, folosite, fie solitar, fie în grup, alături de alte flori perene, pe marginea masivelor de arbori şi arbuşti, pe peluze, lângă ziduri sau garduri. Florile tăiate de Aster sunt din ce în ce mai folosite în aranjamentele florale. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org)
