Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza, a primit un premiu special în cadrul Galei Oamenii Timpului, organizată la Iaşi de revista „Timpul”, sâmbătă seara, 13 decembrie 2014. Premiul i-a fost acordat pentru implicarea în campania de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni.
Arhitectul Şerban Sturdza, vorbeşte, într-un interviu acordat, despre modul în care valorile româneşti au fost desconsiderate odată cu instalarea comunismului, dar şi despre legătura strânsă dintre arhitectură şi cultură.
REPORTER: Arhitectura care vă preocupă este cu totul altceva decât cultura. Ce v-a determinat să vă implicaţi în proiectul restaurării casei lui Enescu?
Şerban Sturdza: Descopăr pas cu pas, graţie doamnei Raluca Ştirbăţ şi a multor oameni pe care i-am cunoscut odată cu acest proiect, lucruri pe care nu le ştiam şi lucruri pe care le aprofundez acum şi îmi dau tot mai mult seama că profesia de arhitect îşi capătă legitimitatea atâta timp cât ea este atentă la ceilalţi şi la preocupările celorlalţi oameni.
Din punctul acesta de vedere, casa de la Mihăileni, alături de experienţa din jurul acesteia, este una cu totul aparte. Este vorba de a te redescoperi şi de a relegitima ruralitatea, cu calităţile ei, cu subtilităţile ei şi, până la urmă, cu valorile extraordinare pe care a putut să le dea Europei şi lumii. Dacă reflectăm un pic, vedem că Enescu a pătruns în Europa înaintea noastră şi noi avem datoria să îl urmăm acum după atâţia ani.
Această clădire, aşa mică cum e, reprezintă mult mai mult decât o restaurare. Nu zidurile contează acolo, cum spunea foarte bine Raluca Ştirbăţ. Este vorba de un proiect comun şi, până la urmă, de felul cum îl conduci ca el să evolueze în direcţia pe care probabil de multe ori şi-a dorit-o chiar maestrul George Enescu.
REPORTER: De ce credeţi că s-a ajuns aici cu această casă a lui Enescu?
Şerban Sturdza: Este vorba de un lucru complex, de o ideologie care a desconsiderat valorile naţionale, care şi-a început teoria şi punerea în practică odată cu comunismul şi cu ştergerea foarte multor lucruri, elemente, repere care aparţin unei continuităţi foarte clare ale acestei naţiuni şi care odată cu lumea rurală pe care a desfiinţat-o aproape în totalitate a uitat şi ceea ce ea a putut să dea lumii întregi. Nu numai că a încercat să o estompeze, dar a încercat să şteargă de tot memoria. Gândiţi-vă la Enescu, gândiţi-vă la Brâncuşi, la multe personalităţi care, prin urmele pe care le-au lăsat chiar materiale, pe lângă cele intelectuale, ar putea să fie redescoperite, relegitimate şi pentru care nu prea facem nimic.
REPORTER: Campania de refacere a casei lui Enescu de la Mihăileni este mai mult un efort spiritual decât unul material?
Şerban Sturdza: Nu, este un efort enorm care, dacă ar fi sprijinit de multă lume, atunci s-ar putea rezolva. Problema nu este numai de restaurat. Problema este de program educaţional şi de o strategie a unui întreg teritoriu cultural. Nu contează că sunt câteva sute de kilometri de la Mihăileni la Bucureşti sau la Paris sau la Iaşi. Este vorba de a reface un ţesut cultural care există potenţial, dar care trebuie recunoscut, recâştigat. Din cauza asta este nevoie de energie şi bani şi câteodată de soluţii atipice.
REPORTER: Credeţi că este necesară o implicare mai puternică a Ministerului Culturii?
Şerban Sturdza: Chestiunea legată de administraţie este o chestiune sensibilă. Ea ţine nu numai de o politică culturală, dar chiar de o politică strategică, deoarece suntem în Moldova, suntem în Bucovina, suntem într-o zonă care a dat extrem de multe personalităţi şi, dacă ele nu vor fi recunoscute în continuare, noi ne vom stinge încet-încet şi vom dispărea.
Ca urmare a eforturilor întreprinse de Raluca Ştirbăţ, casa lui Enescu din Mihăileni a fost inclusă în patrimoniul naţional la finele anului 2013, iar în luna august 2014, prin intervenţia lui Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Bucureşti, s-a organizat şantierul de restaurare a acestui imobil de o valoare inestimabilă. (Text şi foto: Agerpres)
