Ang Lee a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor în 2006, cu filmul „Brokeback Mountain”, şi în 2013, cu filmul „Life of Pi”. Odată cu prima distincţie a Academiei Americane de Film, decernată în 2006, Ang Lee devenea primul regizor de origine asiatică recompensat cu un Oscar.
Ang Lee, regizor, producător şi scenarist, s-a născut la 23 octombrie 1954, la Taipei, în Taiwan. A urmat Colegiul Naţional de Arte din Taiwan, pe care l-a absolvit în 1975, apoi s-a mutat în Statele Unite, unde a studiat regia de teatru la Universitatea din Illinois, urmată de un masterat în cinematografie, la Universitatea din New York.
Pe când se afla la New York, a lucrat ca asistent de regie la filmul lui Spike Lee, „Joe’s Bed-Stuy Barbershop: We Cut Heads” (1983). Ulterior, Ang Lee a scris câteva scenarii, dar debutul în regie a venit în anul 1992, odată cu filmul „Pushing Hands”, urmat de „The Wedding Banquet” (1993), care a primit nominalizări la Globul de Aur şi la Oscar şi care a fost distins cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin şi cu premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Seattle.
Următorul proiect, „Eat Drink Man Woman” (1994), este construit pe aceeaşi temă ca primele două producţii ale regizorului, respectiv diferenţele între generaţii. Filmul primeşte nominalizări la Oscar, la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, la premiile Independent Spirit Award şi la premiile BAFTA.
În 1995, Ang Lee a semnat regia filmului „Sense and Sensibility” (1995), o adaptare fidelă a romanului omonim al scriitoarei Jane Austen, cu Emma Thompson, Kate Winslet şi Hugh Grant în distribuţie, primind nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria cel mai bun film. De altfel, filmul a fost desemnat câştigător al categoriei cel mai bun scenariu adaptat al prestigioaselor premii Oscar, acordat scenaristei şi actriţei din rolul principal Emma Thompson, dar şi Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.
În 1997, Ang Lee adaptează romanul lui Rick Moody, „The Ice Storm”, în filmul cu acelaşi nume, avându-i în distribuţie pe Kevin Kline, Sigourney Weaver, Joan Allen şi Christina Ricci. Filmul a primit numeroase distincţii, printre care şi pe cea pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes, acordat lui James Schamus. A urmat „Ride with the Devil” (1999), o dramă plasată în perioada Războiului Civil, cu Tobey Maguire, Jonathan Rhys Myers, Jewel Kilcher şi Jeffrey Wright în distribuţie.
În 2000, Ang Lee semnează regia filmului „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, care se bucură de un succes internaţional răsunător, devenind cel mai bine vândut film într-o limbă străină produs până atunci în Statele Unite. „Crouching Tiger, Hidden Dragon” a primit numeroase nominalizări la diferite premii internaţionale, printre care 14 nominalizări la Oscar şi 16 la Premiile Academiei Britanice şi a câştigat, printre altele, 4 premii Oscar, printre care Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, Globul de Aur la categoriile pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi pentru cel mai bun regizor şi 4 premii ale Academiei Britanice, inclusiv pe cel pentru cel mai bun regizor.
După ce a scris scenariul pentru filmul mexico-american „Tortilla Soup”, Lee a încântat din nou audienţa cu filmul „Hulk” (2003). În 2005, semnează regia westernului romantic „Brokeback Mountain” (2005), cu Jake Gyllenhaal şi Heath Ledger. Filmul „Brokeback Mountain”, o poveste de dragoste dintre doi cowboy, plasată în anii ’60, s-a bucurat de un mare succes atât în rândul publicului, cât şi al criticii de specialitate şi a fost nominalizat la opt premii Oscar, printre care cele pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun actor şi pentru cel mai bun regizor.
Filmul i-a adus regizorului Ang Lee primul Oscar din carieră pentru cea mai bună regie, în anul 2006, devenind, astfel, primul regizor de origine asiatică recompensat cu un premiu Oscar. „Brokeback Mountain” a convins de valoarea sa şi juriul de la Independent Spirit Awards, unde a primit două premii: pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună regie. Filmul a mai fost distins şi cu patru premii Globul de Aur, printre care cele pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună regie.
Ang Lee continuă să regizeze filme care se bucură de aprecierea publicului şi a criticilor de specialitate, precum „Lust, Caution” (2007) şi „Taking Woodstock” (2009). În 2012, Lee semnează regia filmului „Life of Pi”, care a primit 11 nominalizări la Premiile Oscar şi care i-a adus cel de-al doilea Oscar pentru cea mai bună regie la gala premiilor Academiei Americane de Film din 2013.
„Life of Pi” este realizat pornind de la bestseller-ul lui Yann Martel, care spune povestea călătoriei iniţiatice a unui tânăr indian pe nume Pi, aruncat pe mare de un naufragiu şi care trebuie să împartă barca de salvare cu un tigru de Bengal.
De asemenea, tot în 2013, Ang Lee a fost ales membru al juriului în competiţia Festivalului de Film de la Cannes. Ang Lee este căsătorit din 1982 cu Jane Lin, împreună cu care are doi copii. (Text: Agerpres, Foto: fdcp.ph, Video: youtube.com)