ALBUMUL CU AMINTIRI răsfoit de… Margareta Pâslaru

0
83

Margareta-Paslaru-01

Există persoane al căror nume se confundă cu cariera. În cazul de faţă este vorba despre o carieră intrată în al 58-lea an. O carieră în muzică, în film, în teatru a unei artiste complexe care a revoluţionat muzica uşoară românească – Margareta Pâslaru.

De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredinţat piesele spre interpretare, unii scriind special pentru timbrul său aparte. Compozitorul George Grigoriu a numit-o „un mit al muzicii uşoare”, iar compozitorul Paul Urmuzescu afirma că „Margareta Pâslaru reprezintă pentru muzica uşoară ceea ce reprezintă Maria Tănase pentru muzica populară”.

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, aveţi o carieră impresionantă. O viaţă dedicată muzicii şi nu numai. Sunteţi cântăreaţă, compozitoare, textieră pentru muzică uşoară, aţi cântat şi folclor, aţi jucat în filme, aţi făcut şi teatru. Aţi realizat emisiuni tv şi radio şi aţi scris cărţi. Pe parcursul acestei jumătăţi de veac şi ceva aţi adunat multe melodii, dar şi multe amintiri. Vă propun să răsfoim împreună albumul dumneavoastră cu amintiri, să ne uităm împreună la fotografii mai vechi, mai noi, să ne povestiţi ce amintiri vă leagă de acele momente.

Margareta Pâslaru: E o idee splendidă, să ne uităm pe fotografii… care fotografii?

AGERPRES: Am pregătit noi nişte fotografii, pe unele poate le ştiţi, pe altele nu.

Margareta Pâslaru: E un concept interesant, m-aţi făcut curioasă deja. Şi venisem pregătită să vă fac eu o surpriză, n-am ştiut că veţi avea fotografii, aşa că vroiam să vă arăt a doua ediţie a primei înregistrări făcute cu „Chemarea mării”de George Grigoriu. Eram încă elevă pe vremea aceea, iată coperta sugerează cumva acest aspect.

AGERPRES: Mi-aţi ghicit prima întrebare… Aveaţi 15 ani…

Margareta Pâslaru: Şi jumătate…

AGERPRES: …când aţi debutat pe scenă şi vă rog să ne povestiţi despre acest debut, dar şi despre debutul la radio. George Grigoriu a compus special pentru dumneavoastră „Chemarea mării”, iar în 1960 „Electrecord” a înregistrat cântecul….

Margareta Pâslaru: L-a înregistrat în 1960, dar a apărut în 1961, când a bătut şi recordul de vânzare, la vremea aceea 26.000 de discuri era într-adevăr ceva special. Dar amintirile sunt de tot felul, trebuie să derulăm o jumătate de veac într-o oră… (râde)

Margareta-Paslaru-02

AGERPRES: Povestiţi-ne cum a fost debutul şi pe scenă, şi la radio.

Margareta Pâslaru: A fost foarte imprevizibil, într-un fel, pentru că fiind elevă, cântam doar pentru colegii mei de clasă şi într-o zi una dintre prietene îmi spune: „Trebuie să mergem neapărat să mergem să vedem un film, este o actriţă care are o aluniţă exact ca tine, ai să vezi tu şi muzica, şi ceea ce cântă”. Era vorba despre „Vârsta dragostei”, cu Lolita Tores, o actriţă şi cântăreaţă extraordinară la vremea aceea, şi am şi memorat una dintre piese, pe care nişte ani mai târziu am înregistrat-o în limba română cu Marina Voica, „Pe aripa vântului” s-a intitulat.

Dar revenind, la Casa de cultură era Paul Ghenţer şi împreună cu trupa lui de muzicieni deosebiţi dădeam diferite spectacole pentru ceferişti din raionul Griviţa Roşie, pentru că acolo locuiam atunci, şi se făceau transmisii la televiziune cu artişti amatori. Acolo m-au văzut pentru prima oară doamna Ileana Pop şi Vlad Bâtcă şi după aceea, tot la unul dintre spectacolele acelea, George Grigoriu, care cânta cu Trio Grigoriu. Erau în mare vogă, aveau câteva şlagăre – „La cabana Trei Brazi”, „Broscuţa Oac”şi multe altele – şi după ce m-a auzit cântând mi-a spus: „Fetiţo, o să scriu ceva pentru tine”. Eu am rămas puţin… Zic: Glumeşte! Ei, aşa a fost.

Ca să comprim cumva toată perioada aceea, într-o bună zi tata îmi spune când m-am întors de la şcoală: „Vezi, aici, un număr de telefon, te-a căutat maestrul George Grigoriu, a scris o piesă pentru tine”. Iar restul este istorie. Am înregistrat în 1959 la radio… şi acum când intru la Radio (Radio România – n.r.) sunt emoţionată, parcă-l văd pe maestrul Sile Dinicu pe culoar. Era extrem de sever, dar foarte drept cu toată lumea, adică nu se punea problema că a făcut o observaţie degeaba.

Şi am tras, cum se spunea atunci, în studioul T6 împreună cu orchestra, deodată cu Paul Urmuzescu, care este unul dinte pilonii radioului şi pionier, pentru că pe lângă faptul că ştia să fonotocheze, era uluitor. De asemenea, el este şi compozitor. Deci, maestre, dacă ne urmăreşti, o să-ţi facă plăcere să-ţi aminteşti de T6, de înregistrarea noastră de atunci cu „Chemarea mării”, care a bătut recordul „Electrecord”. În anii următori George Grigoriu mi-a scris cele mai multe piese, urmat de Radu Şerban îndeaproape, care mi-a scris douăzecişiceva de piese. M-aţi emoţionat, m-a tulburat un pic…

AGERPRES: Am să vă arăt prima fotografie, pentru că se leagă de debutul din televiziune, care a fost un an mai târziu după debutul în radio, şi un rol important l-a avut un mare realizator de emisiuni – Valeriu Lazarov.

Margareta Pâslaru: A, da! Aici eram la Braşov, când s-a aniversat Festivalul (Cerbul de aur – n.r.), atunci l-am revăzut. Îmi face mare plăcere să-mi amintesc de debut, se sărbătorea succesul sportivilor de la Olimpiada de la Roma, în care Iolanda Balaş bătuse toate recordurile şi aşa se face că mi-au dat voie să cânt în limba italiană, altfel nu s-ar fi putut pe vremea aceea. Am interpretat „Piccolissima serenata” în onoarea acelor sportivi şi după aceea au urmat alte şi alte emisiuni tot cu Lazarov, plin de idei, mână de fier, ţinea pe toată lumea în frâu, de altfel el a filmat şi primul festival de la Braşov – Cerbul de aur, şi primul festival de la Mamaia, în 1963, ne-au legat nişte ani înfloritori. Ca şi de doamna Ileana Pop, cea care m-a remarcat.

AGERPRES: Următoarea fotografie este alături de un mare actor, care v-a fost la un moment dat şi partener în film. Este vorba despre maestrul Marin Moraru.

Margareta Pâslaru: Oooo, Marinuş!

AGERPRES: Trebuie să spunem că din primii ani de carieră aţi luat contact şi cu teatrul, şi cu filmul, e drept, mai întâi cu teatrul, în 1964 aţi fost aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru a juca în piesa „Opera de trei parale” a lui Bertholt Brecht.

Margareta Pâslaru: Eram studentă la Drept, pe vremea aceea, când am primit un telefon: „Aici Teatrul «Lucia Sturdza Bulandra», domnul director Vrabie şi regizorul Liviu Ciulei vă invită la o audiţie”. Şi în clipa aceea am ştiut, am intuit că se va întâmpla ceva. Am dat acea audiţie care a fost extraordinară – eu acum le vizualizez precum un film, cred că într-o bună zi voi încerca să fac un mic scenariu despre toate aceste poveşti – şi după acea audiţie au trecut câteva zile şi am primit un alt telefon: „Sunteţi aşteptată la prima repetiţie”.

Şi atunci am spus că facultatea de Drept poate să mai aştepte, pot s-o termin după aceea, dar nu pot să ratez această şansă de a juca pe scenă aşa cum visasem. Dreptul nu l-am terminat, dar nu regret. Sau e un mic regret, dacă aş fi absolvit facultatea de Drept aş fi putut să apăr drepturile soliştilor de muzică uşoară referitor la drepturile de autor şi altele. Deci n-a fost să fie să ajung avocat.

Margareta-Paslaru-03

AGERPRES: Acest început în teatru a fost un succes, pentru că piesa s-a jucat patru stagiuni la rând, peste 400 de spectacole.

Margareta Pâslaru: Da, şi a mai fost ceva interesant. La teatru m-au descoperit regizorii de film, au spus „uite, poate să joace” şi aşa a urmat debutul în film, despre care am vorbit la fotografia cu Marin Moraru, dar el a fost în al doilea film. Debutul a fost în „Tunelul”, în regia lui Francisc Munteanu.

AGERPRES: Pentru care aţi premiul pentru debut în cinematografie.

Margareta Pâslaru: Într-adevăr. Un premiu care obligă. Apoi au fost alte filme, cu sau fără muzică, cel cu Marin Moraru şi cu Ştefan Iordache, „Un film cu o fată fermecătoare”, a fost în regia lui Lucian Bratu, în care n-am cântat deloc, şi aceasta a fost o performanţă. Era foarte generos rolul, un rol negativ aş putea spune, din primul moment până la ultima scenă n-am părăsit ecranul, a fost scris în aşa fel încât a trebuit să susţin.. .iarăşi a fost un examen pe care a trebuit să-l dau, fără muzică. Apoi a fost filmul „Împuşcături pe portativ” şi a venit seria „Veronicilor”.

AGERPRES: Ceva mai târziu, până atunci aţi mai făcut câteva lucruri importante.

Margareta Pâslaru: Apropo de „Opera de trei parale”, mai trebuie să spun că tot în 1964, a apărut albumul de muzică populară. În cadrul acelor repetiţii (de la Teatrul Bulandra – n.r.) am cunoscut-o pe Maria Tănase, în 1962. Maria Tănase trebuia să joace rolul care a fost preluat apoi de marea actriţă Clody Berthola, împreună cu Toma Caragiu avea de făcut un dans, un tablou, dar Maria avea fler şi atât de puţin cât am lucrat cu ea – s-a prăpădit în 1963 – a intuit ceva ce eu poate n-aş fi avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras deoparte după o repetiţie şi mi-a spus: „Ascultă, fă, tu trebuie să cânţi muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!”, şi am fost uluită de această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am avut curajul să-i urmez sfatul, pentru că având timbrul grav, ca Maria, n-am vrut să se creadă că o imit. Şi am abordat piesele din Oaş, cu totul altceva.

AGERPRES: Festivalurile muzicale erau un prilej de lansare pentru noi talente, dar şi de recitaluri ale numelor consacrate. Avem câteva fotografii de la festivalul Mamaia, dar şi de la Cerbul de aur.

Margareta Pâslaru: Legat de Mamaia, este un lucru pe care puţini îl ştiu. Festivalul de la Mamaia a fost festival de creaţie. Ulterior a apărut şi o secţiune de interpretare, dar acestea mergeau mână în mână, pentru că interpretul putea să contribuie sau nu. Maestrul Sile Dinicu spunea: „Tată, să lansezi o primă audiţie e greu, poate să fie prima sau ultima audiţie”. Şi avea dreptate, era riscant.

AGERPRES: Aici sunteţi la festivalul de la Mamaia în 1964.

Margareta Pâslaru: Excepţional! Ilinca Cerbacev, Doina Badea, nu ştiu cine-i doamna de acolo, probabil e regizorul de platou… Vai, ce mă bucur! Trebuie să subliniez ceva legat de Mamaia. În doar opt ediţii, m-au solicitat 38 de compozitori pentru piesele lor. De ce doar opt ediţii – pentru că într-un an am filmat, într-un an am avut-o pe Măriuca (fiica Margaretei Pâslaru – n.r.) şi au fost nişte pauze.

Dar chiar şi la Mamaia, nu toate piesele au răzbit. Fiecare interpret se străduieşte să le dea viaţă în versiunea cea mai luminoasă, cea mai bună şi totuşi unele se pierd pe parcurs. Dar ce a rămas… mă uimeşte şi în ziua de azi, mă întâlnesc cu anumite persoane care îşi amintesc de „Două rândunici”… Nu pot să cred… (râde)

AGERPRES: Am să vă arăt nişte fotografii de la Cerbul de aur, sunt din 1969 – anul 1968 îl las puţin, vreau să discutăm separat despre prima ediţie. La Cerbul de aur din 1969 aveţi o ţinută absolut superbă.

Margareta Pâslaru: Erau creaţii vestimentare pe care le gândeam împreună cu arhitecţii Ghiţulescu, tocmai pentru a sublinia creaţiile muzicale.

Margareta-Paslaru-04

AGERPRES: Tot de acolo, încă una…

Margareta Pâslaru: Da, tot cu Valeriu Lazarov, iar trupa aceasta era a lui Rolf Albrecht, trompetistul. Tot Lazarov a creat această coloană de televizoare pe scenă, el a cerut-o. Am cusut cu mâna mea câteva mărgeluţe pe această vestă şi trebuie să vă spun că elementele folclorice au fost nelipsite în costumaţia pe care am creat-o, mai ales pentru străinătate. De ce? Oriunde mă duceam, aceasta spărgea gheaţa, cineva venea către mine şi-mi spunea: Vai, ce frumos, de unde e? Din România, spuneam. Şi aşa începeam să discutăm despre România şi despre mesajul pe care îl aveam când mergeam la acel festival.

AGERPRES: Aici sunteţi tot la Cerbul de aur, alături de o concurentă din Japonia, cred, după cum este îmbrăcată…

Margareta Pâslaru: La prima ediţie de la Braşov a fost foarte interesant faptul că au venit vedete, nu concurenţi, ca de obicei. Orice festival e o rampă de lansare pentru tineri interpreţi. Ei bine, la prima ediţie au fost vedete una şi una, Kalinka, Jacques Hustin…

AGERPRES: Avem o fotografie în care sunteţi alături de Rita Pavone.

Margareta Pâslaru: Da… Rita a fost în recital. Menţiunea care mi-a fost acordată de juriul internaţional a făcut ca numele României să fie menţionat în prima ediţie a festivalului, a fost scris în palmaresul primei ediţii şi aceasta m-a urcat cu o treaptă, de la nivelul de interpret la cel de vedetă în recital, cum se spunea atunci. Din ’69 eu n-am mai concurat, m-am dus ca invitat în recital.

AGERPRES: Mai avem de la prima ediţie două fotografii cu dumneavoastră.

Margareta Pâslaru: Da… mă uit cum se schimbă moda, ce se purta pe atunci (râde).

AGERPRES: Şi aici e o ţinută deosebită…

Margareta Pâslaru: Aceasta a fost partea din concurs, acest costum din catifea neagră, care a fost aspru criticat, s-a spus „Cine a îmbrăcat-o pe Margareta aşa, ca pe o «grande dame», când tinereţea ei…”. Aceeaşi ţinută – pentru că atunci nu exista internetul şi posibilitatea de a şti cu ce ai fost îmbrăcat într-o parte şi în alta – am avut-o la Cannes, alt mare succes, acolo unde am obţinut trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani.

El a luat supertrofeul, după aceea ne-a felicitat pe toţi, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeaşi scenă au fost Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens şi alţii. A fost un moment de neuitat şi imaginaţi-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului (râde). Cine şi-ar fi imaginat, după atâţia ani? Din păcate Dalida nu mai este, nici Amalia Rodrigues… I-am făcut o surpriză lui Mireille cu o fotografie din acel moment şi i-am spus: „Îţi mai aduci aminte?” S-a uitat pe ecranul mare de la Sala Palatului şi a enumerat câteva persoane, câţiva artişti.

AGERPRES: Anul 1968 a fost special pentru dumneavoastră şi pentru că aţi sărbătorit zece ani de carieră într-un spectacol, un recital „One woman show”… şi aveaţi doar 25 de ani. Dar e drept, asta venea după succesul obţinut la Festivalul de la Sopot, după recitalurile de la televiziunea din Berlin.

Margareta Pâslaru: Da, şi în Cuba, la alt festival… Într-adevăr, s-au legat în mod firesc, treaptă după treaptă, s-au legat foarte frumos şi tot cu Rolf Albrecht am interpretat şi acel recital extraordinar de la Casa Armatei, am avut în repertoriu 23 de piese fără invitaţi pe scenă, cum se obişnuia. De pildă, Gică Petrescu, care avusese recital la Sala Dalles, ne-a invitat pe Constantin Drăghici, pe mine şi pe Marina Voica şi spunea: „Trebuia să vă aduc, să-mi trag şi eu sufletul între o repriză de piese şi alta”… Am îndrăznit să-l duc la bun sfârşit fără invitaţi.

La Braşov însă, în recital, pentru că timpul era limitat, am avut doar 12 piese şi cu introducerea 13. Astăzi mi se pare foarte ciudat când vine cineva cu trei melodii şi spune „recital”. Voi nu ştiţi ce înseamnă să faci un recital? Divers, cu piese de tot felul, trebuie să fie de la opt piese în sus…

AGERPRES: Am să vă arăt două fotografii care au legătură cu perioada în care aţi făcut film. Mai precis „Veronica”, „Veronica se întoarce”. Sunteţi cu doamna Elisabeta Bostan, regizorul filmului…

Margareta Pâslaru: Şi Temistocle Popa, eram la Palatul Copiilor, acolo a fost o aniversare, în 1996. Sigur, Temistocle Popa cu nemuritoarea lui muzică. Ce amintiri frumoase…

AGERPRES: Şi după „Veronica”şi „Veronica se întoarce” a urmat „Gloria nu cântă”, deci din nou o perioadă de film.

Margareta Pâslaru: „Gloria nu cântă” a fost cu Alexandru Bocăneţ (regizor – n.r.) şi acolo jucam rolul unei frizeriţe, trebuia să-l bărbieresc pe Toma Caragiu. Şi pe Diplan (actorul Constantin Diplan – n.r.), în dreapta, care mă aştepta. Personajul lui Toma Caragiu avea o tendinţă de a filozofa, mă învăţa câte ceva, la care frizeriţa zice, la un moment dat: „Vreau să vă spun sincer, eu cred că nu are nici un nonsens ceea ce spuneţi”… (râde). A fost o replică aşa bine scrisă şi comică… Ne bufnea râsul de fiecare dată când filmam, ne opream şi ne spunea: „Măi, fiţi serioşi, spuneţi replica aşa cum trebuie, pentru că ea este absolut neştiutoare, nu-şi dă seama că nu e corect ce spune”.

AGERPRES: Aţi compus şi aţi scris versuri pentru foarte multe melodii, dar aţi compus şi inspirată de versurile unor mari poeţi – Elena Farago, Virgil Carianopol, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Ion Minulescu. De unde porneşte ideea, poezia vă inspiră şi încercaţi să găsiţi o linie melodică sau întâi apare linia melodică?

Margareta Pâslaru: Asta e o întrebare foarte bună, mi-au mai pus-o şi alţii, e foarte dificil să răspund pentru că ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoţie, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă. Citesc versuri şi sunt anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers şi exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor şi îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul…

Cineva mă întreba de unde ştiu din şase strofe care va fi refrenul? Nu ştiu la început. În clipa în care mă aşez la pian, contopirea acestor emoţii şi acestor trăiri, zbuciumul acesta, parcă cineva îmi conduce mâinile pe claviatură, sunt momente în care efectiv am impresia că sunt în transă, pentru că înregistrez totul şi din înregistrare îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, de abia după aceea… În momentul respectiv nu ştiu ce se întâmplă.

AGERPRES: Avem nişte fotografii de la lansarea albumului „Best of Margareta”…

Margareta Pâslaru: A, la magazinul „Muzica”, mi-aduc aminte, şi toate drepturile de autor au fost dăruite orfelinatelor.

Margareta-Paslaru-05

AGERPRES: Acolo aţi adunat multe piese, creaţie proprie şi piese pe care vi le-au încredinţat atâţia compozitori despre care am vorbit.

Margareta Pâslaru: Au fost piesele pe care le-am înregistrat cu Adrian Antonescu şi Antonio Petrozza, peste ocean, şi le-am adus în Bucureşti. Tot acolo am compus şi „Tatăl nostru”şi „Un pod peste ocean”… „Tatăl nostru” l-am înregistrat cu Radu Goldiş.

AGERPRES: În această bună perioadă în care aţi fost plecată din ţară, aţi trecut din faţa camerelor de filmare în spatele lor, aţi continuat să compuneţi muzică, aţi promovat artişti, aţi avut activităţi de voluntariat, aţi readus în atenţie Ziua Copilului în Statele Unite şi Senatul statului New Jersey v-a conferit titlul „Women of Excelence”.

Margareta Pâslaru: Da, este primul premiu de excelenţă pe care l-am primit. Este foarte interesant faptul că ei observă activitatea, culeg informaţii despre tot ce-l preocupă pe un anume artist, acest premiu a fost la categoria „Arts and Humanities”.

AGERPRES: Văd că aţi adus cu dumneavoastră cartea „Eu şi Timpul”.

Margareta Pâslaru: Am adus-o pentru că a fost un alt debut…

AGERPRES: E un alt debut, debutul literar. V-aş întreba cum aţi ales titlul, ştiu că aveţi şi o melodie care se numeşte „Timpul”…

Margareta Pâslaru: Aşa este, „Timpul”a fost printre primele compoziţii înregistrate, în anii ’70 am compus „Timpul” – muzică şi text, iar zece ani mai târziu am descoperit la poetul Virgil Carianopol poezia „Eu şi timpul”, care iarăşi a fost o treaptă, o altă experienţă de-a lungul anilor, dar titlul cărţii a fost dat de bustul acesta (pe coperta 4 a cărţii – n.r.)…

AGERPRES: Care vă reprezintă…

Margareta Pâslaru: Da, este bustul pe care l-a creat sculptorul Cornel Medrea, care a fost coleg cu bunicul meu (sculptorul Ion Dimitriu Bârlad – n.r.), şi în copilărie mă rugau să pozez pentru ei, nu aveau condiţii în anii ’50, eu eram fetiţă şi-mi spuneau „Ia stai tu acolo şi joacă-te în nisip, la plajă”… copil la plajă…

M-au învăţat cum trebuie să pozez, cum trebuie să stai nemişcat cel puţin 10 minute ca să rămână aceeaşi expresie, e foarte greu de pozat pentru artişti. Anii au trecut şi la un moment dat, încă trăia bunicul meu, aveam 19 ani atunci, şi îi spune: „Îmi dai voie s-o împrumut pe nepoţica ta, care iată, a crescut şi vreau să-mi pozeze pentru acest bust”. Atelierul lui, nu ştiu dacă mai este, era lângă televiziune, pe strada Pangratti, acolo aveau artiştii plastici ateliere. M-a invitat, i-am pozat şi, dacă observaţi, gâtul predomină în acea lucrare, pentru că el spunea că de acolo iese ceea ce încântă publicul şi a vrut un simbolism.

AGERPRES: De acolo porneşte vocea…

Margareta Pâslaru: De fapt vine din suflet în primul rând… dar oricum, interesant…

AGERPRES: Aici am o fotografie foarte frumoasă care marchează un eveniment important: 50 de ani de la debutul artistic.

Margareta Pâslaru: Asta a fost la Uniunea Compozitorilor…atunci a fost un moment extraordinar… mă răscoliţi cu aceste imagini… Pentru că mulţi dintre cei 65 de compozitori nu se mai aflau atunci printre noi, mi-am propus să citesc numele fiecăruia. Şi aşa am făcut, i-am scris pe un panou.

AGERPRES: Dar au fost alături de dumneavoastră compozitori care vă îndrăgesc şi care v-au încredinţat la rândul lor melodiile.

Margareta Pâslaru: Da, nu întâmplător am cântat după aceea „Săracă inima me”, am cântat a capela şi se auzea vocea lui Marius Ţeicu, care a condus tot corul acolo.

AGERPRES: Una dintre melodiile compuse de dumneavoastră, devenită şlagăr, este „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”. Ea dă şi titlul unui CD aniversar. Avem o fotografie de la lansarea acestuia…

Margareta Pâslaru: Da, aceasta cred că a fost la magazinul „Muzica”, pentru că am avut şi la „Gaudeamus” o altă lansare, a fost dublă lansare. Într-adevăr, discul s-a vândut foarte bine şi vorbind despre disc, nu ştiu dacă pe acesta îl aveţi, e tot pentru dumneavoastră, „Margareta 70” – când am împlinit 70 de ani. A fost editat de Fundaţia Radio România, un repertoriu nou, erau melodiile maturităţii artistice, împreună cu alte piese compuse de Jolt Kerestely şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi piese de folclor în memoria Mariei Tănase – era „Anul Maria Tănase”. Este una dintre piese la care ţin foarte mult – „Libertatea nu se învaţă”, ci reflectă un fel de a fi.

Dar vreau să amintesc ceva. Am primit de la cineva, acum câţiva ani, decupări din ziarele respective – în anii ’63 şi ’64, două publicaţii, una din Germania şi alta din Ungaria, menţionau o cifră de albume vândute la vremea aceea şi spuneau „Margareta Pâslaru, vedeta României, care vinde 300.000 de discuri în Europa”. Când spuneau Europa se refereau la ţările socialiste, cum se numeau atunci, pentru că la acea vreme era Interviziune, nu Eurovision, şi să ştiţi că ne-a făcut cunoscuţi, oriunde eram invitată spuneau „v-am văzut la televizor”, pentru că nu era deschiderea care este acum, totul era mult mai sever şi nu era simplu, dar Interviziunea făcea această „vizită” din ţară în ţară şi schimburi artistice… Mai aveţi o surpriză?

AGERPRES: Este doar o singură fotografie, pentru că ar fi imposibil să prezentăm fotografii de la toate evenimentele de acest gen, aceasta e legată de faptul că la Gala Premiile muzicale Radio aţi primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră. Aţi numărat vreodată câte premii aveţi în palmares?

Margareta Pâslaru: Nu eu, dar fanii le-au numărat şi o listă până la data la care a apărut cartea („Eu şi Timpul”- n.r.) există şi este inclusă la sfârşit, alături de partituri, aproape anual a fost un premiu. Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, argintul valorii şi platina longevităţii care se cumulează şi marchează nişte puncte.

AGERPRES: Aveţi un motto pe care îl regăsim de multe ori în interviuri, în carte – „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim «numele» spre binele altora”. Dumneavoastră aţi făcut acest lucru, implicându-vă în numeroase activităţi umanitare, activităţi caritabile, avem o fotografie de la un eveniment al Crucii Roşii Române, al cărei voluntar de onoare sunteţi, tot dumneavoastră aţi adus în România conceptul „Banca de alimente”.

Margareta Pâslaru: Da, îmi amintesc, e pentru „Banca de alimente”, aici îndemnam cumpărătorii să urmărească acest raft cu sigla Crucii Roşii tocmai ca să ştie produsele care pot fi donate, produse greu perisabile, mai mult, am compus un „jingle”, un scurt apel – „Fii voluntar! Eşti liber să alegi pe cine vrei să ajuţi”. Acesta e îndemnul. Voluntariatul are o importanţă extraordinară şi mă bucur că aceste ONG-uri înfloresc şi se înmulţesc, nu am decât cuvinte de laudă pentru toţi cei care au această aplecare către voluntariat, nu oricine poate să facă voluntariat. Dacă nu e autentică această chemare, rămâne fără rezultat.

AGERPRES: Tot în ipostaza de voluntar al Crucii Roşii Române – de altfel, dumneavoastră aţi fost în 2011 Ambasador al Anului European al Voluntariatului în România – aţi participat la o distribuire de alimente pentru oameni sărmani, înainte de sărbătorile de Crăciun.

Margareta Pâslaru: Aşa este, noi mergeam împreună cu Crucea Roşie la casele beneficiarilor. Cineva mă întreba cum se procedează, cum sunt aleşi. Fiecare primărie are o listă a cazurilor sociale, sunt verificate şi atunci mergem, este un sprijin pentru cei care au nevoie.

AGERPRES: Tot o fotografie din zona activităţii caritabile, alături de micuţii bolnavi internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde derulaţi un proiect…

Margareta Pâslaru: Ani la rând am citit poveşti plimbându-mă de la pat la pat, pentru fiecare vârstă câte o poveste şi, pentru că la un moment dat simţeam că nu fac faţă, am venit cu această idee de a spune poveştile prin difuzoare şi dl director Enescu a fost de acord. A durat ceva, am fost insistentă, recunosc, pentru că ştiam cât de important este pentru psihicul copiilor, medicii se ocupă de trupul lor, eu am încercat să mă ocup de sufleţelul lor şi de latura aceasta sensibilă. Nu întâmplător programul pilot a fost la secţia celor arşi, pentru că acolo stau mai mult internaţi, suferă îngrozitor şi au nevoie de a li se abate gândul de la durere, de la suferinţă prin aceste poveşti şoptite.

Mulţumesc foarte mult editurii Curtea Veche pentru că a înregistrat acest disc, „Basme fermecate”, care sunt difuzate. Eu interpretez toate rolurile, joc rolul povestitorului şi schimb vocea şi rolul personajelor, copiilor le place grozav pentru că e o mini-scenetă, este o piesă de teatru făcută special pe înţelesul lor. Sunt fermecaţi pentru câteva minute şi uită de durere, asta e foarte important, pentru că nici părinţii lor nu mai au resurse să-i ţină departe de această problemă.

AGERPRES: De câţiva ani, din 2010, EUROPAfest este una dintre activităţile dumneavoastră.

Margareta Pâslaru: Da, şi sunt foarte bucuroasă, pentru că domnul Luigi Gageos este iniţiatorul şi de 22 de ani face minuni. Recent, la conferinţa de presă, s-au anunţat 300 de tineri muzicieni care vor fi prezenţi în Bucureşti. Cred că este extraordinar că se întorc în ţările lor, sunt vreo 40 de ţări anul acesta, se întorc şi vor povesti despre România. Acelaşi lucru am vrut să sugerez – mă întorc acum la Cerbul de aur – important este ca invitaţii să ia premii, nu tot românii, „Cerbul” trebuie să călătorească în lume şi să povestească despre România, dacă-l ţinem aici n-are cine povesti despre el în alte ţări.

AGERPRES: Vorbeam mai devreme despre compozitorii care v-au încredinţat melodiile. La lansarea albumului „Margareta forever”, trei dintre ei v-au fost alături în această fotografie…

Margareta Pâslaru: Vai, ce bine-mi pare… acesta este Paul Urmuzescu, vorbesc des cu el la telefon, apoi Temistocle Popa, Lucica Popescu Moraru – soţia actorului Marin Moraru – şi Marius Ţeicu. Ce plăcere îmi faceţi, ar trebui să i-o dau şi lui Marius… s-o vadă şi el…

AGERPRES: În 2010, când a apărut CD-ul de autor „Margareta – 50 de ani de la lansarea primului disc «Lasă-mi, toamnă, pomii verzi»’, aţi donat 100% drepturile de autor către UNITER pentru campania „Artişti pentru artişti”. Anul trecut, în 2014, aţi lansat albumul „Actorii cântă”, care vizează tot un scop umanitar. Fotografia este de la

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.