Alaiul nunţilor de pe Bârgău, obicei reluat de Lăsatul secului

alaiul-nuntilor-03

Sute de locuitori ai satelor de pe Valea Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud şi-au dat întâlnire, duminică, l13 martie, la Alaiul nunţilor de pe Bârgău – un obicei organizat de zeci de ani în duminica de dinaintea intrării în Postul Paştelui, care, însă, a luat o pauză în ultimii şase ani.

Alaiurile, formate din călăreţi care anunţau evenimentul şi căruţe trase de cai împodobiţi, în care se aflau mirii şi nuntaşii, au venit din cele cinci comune de pe Valea Bârgăului şi şi-au dat întâlnire la intrarea în Prundu Bârgăului. Împreună au pornit spre centrul satului unde, pe o scenă special amenajată, fiecare ansamblu a avut ocazia să prezinte obiceiurile de nuntă din zonă.

alaiul-nuntilor-02

A fost cea de-a 47-a ediţie a Alaiului nunţilor de pe Bârgău, organizată de primăriile din zonă şi Centrul Judeţean pentru Cultură (CJC) Bistriţa-Năsăud, iar oamenii au spus că au simţit lipsa obiceiului, unic în ţară.

„Iniţiatorii, atunci când au gândit acest festival, au pornit de la frumuseţea acestor obiceiuri de pe Valea Bârgăului şi, ca un element aparte, cred că nicăieri nu se îngemănează mai bine trăirea omului cu animalul — mă refer aici la cai, pentru că bârgăuanii sunt mari iubitori de cai.

E scoasă în relief atât frumuseţea costumului, cât şi frumuseţea cailor împodobiţi. Pe urmă trecem la ritualul nunţilor, ceea ce a însemnat darea cămeşii la mire, colacul la soacră, strigatul în prag, tocmeala şi toate celelalte etape din ritual. Avem călăreţi, avem stegari, avem druşte, avem nănaşi, colceriţe, ceteraşi, avem strigatul la găină — avem tot ce ne trebuie”, a declarat  Ioan Simionca, referent în cadrul CJC Bistriţa-Năsăud.

alaiul-nuntilor-01

Ultima ediţie a Alaiului nunţilor de pe Bârgău a avut loc în anul 2009 şi a fost organizată de Primăria comunei Josenii Bârgăului. Reprezentanţii administraţiilor locale prezenţi la eveniment promit că obiceiul va fi reluat şi organizat anual, având în vedere unicitatea lui şi dorinţa de a păstra tradiţiile. (Text: Agerpres, Foto: răsunetul.ro)