Fidel Castro Ruz, preşedintele Cubei (1976-2008), a murit în noaptea de 25 noiembrie, la ora 22.29, potrivit unui anunţ făcut de fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, într-o alocuţiune la televiziunea de stat.
Fidel Castro Ruz s-a născut la 13 august 1926, la Biran, provincia Oriente.
A frecventat cursurile şcolilor iezuite Colegio Lassale şi Colegio Dolores din Santiago, apoi Colegio Belén din Havana. Ulterior, a urmat Facultatea de Drept din Havana, obţinând doctoratul în 1950. A practicat avocatura la Havana.
La 26 iulie 1953, a condus atacul asupra cazărmii Moncada din Santiago de Cuba, moment care a marcat declanşarea luptei armate împotriva regimului instituit de generalul Fulgencio Batista. A fost arestat şi condamnat la 15 ani de detenţie, dar a fost amnistiat după doi ani. A luat drumul exilului şi s-a stabilit în Mexic, unde a fondat mişcarea de gherilă ‘Movimiento 26 de Julio’.
În decembrie 1956, a revenit în Cuba împreună cu 81 de partizani, printre care şi Ernesto (Che) Guevara. A organizat mişcarea de rezistenţă împotriva regimului Batista şi a reuşit să preia puterea la 1 ianuarie 1959. A fost proclamat eliberator al Cubei.
La 16 februarie 1959, a fost desemnat prim-ministru, funcţie pe care o va îndeplini până în 1976. Guvernează Cuba cu o mână de fier. Naţionalizează industria, terenurile agricole sunt trecute în proprietatea statului, averile cetăţenilor străini sunt naţionalizate. În 1961, fondează ‘Organiziacones Revolucionarias Integradas’ (ORI), precursor al Partido Unido de la Revolucion Socialista Cubana (PURSC), viitorul Partid Comunist din Cuba (PCC), şi este ales prim-secretar al PURSC.
După tentativa eşuată de invadare a insulei de către cubanezii din exil cu sprijin american, în aprilie 1961, Fidel Castro proclamă Cuba stat socialist. A urmat naţionalizarea şcolilor bisericeşti şi expulzarea tuturor feţelor bisericeşti care nu se născuseră în Cuba.
Recunoaşterea doctrinei marxist-leniniste ca linie directoare pentru evoluţia viitoare a Cubei spre socialism a avut drept consecinţă excluderea Cubei, la 22 ianuarie 1962, din Organizaţia Statelor Americane (OSA), la presiunile Washingtonului. Semnarea, în iulie 1962, la Moscova, a unui acord militar sovieto-cubanez, a avut drept consecinţă instituirea de către preşedintele SUA, John F. Kennedy, a blocadei navale împotriva Cubei, fapt ce a determinat în cele din urmă retragerea rachetelor ofensive sovietice de pe insulă.
La rândul său, Fidel Castro a primit favorabil planurile de constituire a unui front, îndreptat împotriva statelor care deţineau vaste imperii coloniale, pe axa Havana-Alger, susţinând mişcarea iniţiată de Ernesto (Che) Guevara în Bolivia, ca punct de plecare al revoluţiei de eliberare la nivelul întregului continent latino-american. Mişcarea n-a avut însă ecoul scontat. Ernesto (Che) Guevara a murit în 1967.
Tot în 1962, Fidel Castro a instituţionalizat sistemul partidului unic. A fost ales prim-secretar al PCC în 1965. În decembrie 1975, primul Congres al Partidului Comunist din Cuba a adoptat statutul partidului şi un proiect de Constituţie conceput după modelul sovietic. În decembrie 1976, odată cu constituirea Adunării Naţionale a Puterii Populare ca for legislativ al ţării, Fidel Castro a devenit preşedintele nou-creatului Consiliu de Stat şi, totodată, al Consiliului de Miniştri. Prim-adjunct al lui Fidel Castro pentru ambele funcţii a fost desemnat fratele acestuia, Raúl Castro.
După preluarea funcţiei de preşedinte al SUA de către Jimmy Carter, Fidel Castro şi-a exprimat dorinţa de normalizare a relaţiilor cu SUA. Cuba a fost deschisă turiştilor străini şi, în august 1977, 80 de cubanezi de origine americană şi familiile lor au primit vize pentru SUA. În septembrie 1977, au fost deschise reprezentanţe consulare la Havana şi Washington, fapt ce a marcat primul pas în restabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. În 1978, Cuba a fost gazda Festivalului Internaţional al Tineretului.
Relaţiile Cubei cu SUA au cunoscut o nouă tensionare după invadarea Grenadei de către trupe americane, în octombrie 1983, când o serie de cubanezi înarmaţi din insulă au fost luaţi prizonieri de americani. În vara anului 1984, Cuba şi-a exprimat disponibilitatea de a dialoga cu SUA, concomitent cu distanţarea de Moscova, datorată atitudinii ‘dogmatice’ a acesteia, inclusiv în problema revoluţiilor naţionale.
În iulie 1988, Fidel Castro s-a pronunţat împotriva modelului Gorbaciov, procedând la o ‘corecţie’ a politicii ‘revoluţionare’. ‘Noua doctrină’ a fost considerată nepotrivită pentru ‘revoluţia’ cubaneză. Vizita, în Cuba, a lui Mihail Gorbaciov, în aprilie 1989, s-a încheiat cu semnarea unui acord de prietenie, fără a se pune, însă, problema absolvirii Cubei de datoria externă, care, la jumătatea lui 1989, atinsese circa 11 miliarde de dolari (la care se adăugau datoriile către statele occidentale, estimate la 6,4 miliarde dolari).
Ulterior, prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est a pus sub semnul întrebării rezistenţa regimului castrist. După destrămarea fostei URSS, Fidel Castro nu a renunţat la principiile socialiste, urmând în acelaşi timp o politică moderată, de deschidere economică, pentru a scoate Cuba din izolare. În acest sens, demnă de menţionat este vizita pe care Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat-o în Cuba, în ianuarie 1998.
În octombrie 1997, la cel de-al cincilea Congres al Partidului Comunist din Cuba, Fidel Castro l-a desemnat ca succesor pe fratele său mai mic, Raul Castro (n. 1931).
La 6 martie 2003, Fidel Castro a fost reales, pentru un nou mandat de cinci ani, de către Adunarea Naţională a Puterii Populare, forul legislativ al Cubei, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat, organul suprem al puterii de stat.
Dintre vizitele efectuate de preşedintele cubanez, pot fi amintite cele în fosta Uniune Sovietică (1963, 1964, 1978 etc.), într-o serie de ţări africane, la Adunarea Generală a ONU (1979). În martie 1983, Fidel Castro a participat la conferinţa la nivel înalt a statelor membre ale Mişcării de Nealiniere de la New Delhi. În august 1988, a fost prezent la ceremonia de învestitură a preşedintelui ecuadorian Rodrigo Borja, aceasta fiind prima sa vizită într-o ţară latino-americană după 1971.
În octombrie 1995, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la crearea ONU, Fidel Castro a fost invitat în SUA, iar în decembrie 1995 a efectuat prima vizită oficială în China.
La 18 februarie 2008, Fidel Castro a anunţat că renunţă definitiv la funcţiile de preşedinte al Cubei şi de comandant suprem al forţelor armate, la doi ani după retragerea acestuia, în urma unei intervenţii chirurgicale.
Raul Castro a fost ales preşedinte al Cubei, la 24 februarie 2008, de către Adunarea Naţională şi reales, la 24 februarie 2013, pentru un al doilea mandat prezidenţial de cinci ani.
Este laureat al Premiului Lenin pentru pace (1961), Erou al Uniunii Sovietice (1963), de două ori laureat al Ordinului Lenin (1972, 1986) şi, în 1985, al Ordinului Sandino.
Un om al tuturor pasiunilor
De la sport la cinematografie şi arătând de asemenea slăbiciuni pentru femei, gătit sau lectura ştirilor, fostul lider cubanez Fidel Castro s-a prezentat întotdeauna ca un om al pasiunilor, la limita excesului, relatează duminică AFP.
Pasiunea lui cea mai secretă: femeile. Emfatic şi extrovertit, Fidel Castro a rămas întotdeauna extrem de rezervat cu privire la viaţa sa privată şi nu a apărut niciodată în public cu o femeie la braţul său.
Căsătorit doar o singură dată — în 1948 — cu Mirta Diaz-Balart, exilată după Revoluţie, El ‘Lider Maximo’ a avut, totuşi, cel puţin opt copii cu patru femei diferite.
La apogeul popularităţii sale la nivel mondial în anii ’60, i s-au atribuit legături cu actriţe celebre ca italianca Gina Lollobrigida sau americanca Ava Gardner.
Ultima sa parteneră, Dalia Soto del Valle, o blondă cu ochi verzi, cu care are cinci fii şi cu care şi-a împărţit viaţa în umbră încă din anii 1960, este practic necunoscută cubanezilor.
Dar una dintre cele mai influente femei din viaţa lui Fidel Castro a fost, fără îndoială, Celia Sanchez, pe care a cunoscut-o în jungla din Sierra Maestra în 1957. Ea a fost mâna sa dreaptă, secretara sa personală şi, fără îndoială, mai mult decât atât, până când a murit de cancer în 1980.
Mai mult decât femeile, însă, Fidel Castro a spus că sportul a fost cel care i-a format spiritul de luptă. Înot, atletism, baseball, baschet, fotbal, dar şi tir sau pescuit sportiv: sunt puţine activităţi sportive în care liderul cubanez nu a putut fi văzut exercitându-şi talentul, în special de către mass-media. La un turneu de pescuit a participat o dată alături de romancierul american Ernest Hemingway.
„Dacă nu aş fi fost sportiv, nu aş fi fost luptător de gherilă”, a explicat el, în 1999, în timpul unei conversaţii cu jucători de baseball, unul dintre sporturile sale preferate, pentru care a creat echipa „Barbudos” (nume dat forţelor rebele ale Revoluţiei cubaneze).
”Marea sa bătălie” politică a trecut, de asemenea, prin cinema, aşa cum a afirmat el însuşi. Admirator al lui Brigitte Bardot şi prieten cu Gerard Depardieu, Fidel Castro cunoştea impactul social al imaginii şi a marşat foarte bine în această direcţie.
La trei luni după ce a preluat puterea, el a creat Institutul cubanez de artă şi industrie cinematografică (ICAIC), apoi Fundaţia noului cinema din America Latină şi marea şcoala internaţională de film din San Antonio de los Banos.
„Dacă nu supravieţuim cultural, nu vom supravieţui punct de vedere economic şi nici politic”, afirma în 1985 cel care a spus că ştie pe de rost toate filmele lui Charlie Chaplin.
Tot pasiunea a fost cea care i-a ghidat paşii lui Fidel Castro şi spre cele mai bune bucătării.
”Este un vânător nesătul de reţete, pe care îi place să le prepare cu un soi de fervoare ştiinţifică”, a spus despre el prietenul său scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, care a murit în aprilie 2014.
Carne, peşte, brânză şi vin roşu, toate îi delectau papilele gustative, cu o slăbiciune deosebită pentru îngheţată, care îi datorează un templu în inima Havanei, Coppelia, un uriaş complex dedicat acestui desert răcoritor în toate formele sale.
Mult mai intelectuală, pasiunea pentru informaţii l-a ”devorat” pe Fidel Castro, care afirma că citeşte în fiecare dimineaţă toate ştirile din lume şi mai ales pe cele transmise de agenţiile de ştiri.
„Apetitul său pentru lectură începea cu micul dejun, niciodată mai puţin de 200 de pagini de ziare şi depeşe ale agenţiilor de ştiri”, potrivit lui Garcia Marquez.
„Inamicul se bazează pe agenţii de presă care inundă lumea cu calomnii împotriva Revoluţiei cubaneze şi vor să o facă să creadă că suntem barbari”, prezicea el în 1959 împotriva presei americane.
Pentru a contracara aceste agenţii, el a creat împreună cu luptătorul argentinian de gherila Ernesto ‘Che’ Guevara agenţia Prensa Latina, unde urma să cunoască un tânăr jurnalist columbian pe nume …Gabriel Garcia Marquez, care avea să devină laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982 şi cu care a menţinut o prietenie timp de decenii.(Text si foto: Agerpres, EPA, Reuters)
