6 iunie – ziua vizionarului

vizionar

Nativii zilei de 6 iunie posedă o viziune caracteristică, care se poate manifesta în cadrul profesiei, în afacerile de familie şi în domeniul lor de studiu şi va influenţa fiecare aspect al vieţii lor.
Pentru ei este foarte important să îşi ducă la bun sfârşit planurile de anvergură pe care le încep. Astfel, cei născuţi astăzi pot fi singuratici sau incapabili să se deschidă în profunzime în faţa celor apropiaţi. Ei au impresia că şi-au exprimat deja sentimentele ce stau de fapt ascunse în sufletul lor.

Cel mai mare pericol pentru cei născuţi pe 6 iunie este că viziunea lor îi va duce la extreme, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi faptele. Rezultatele negative ale unui asemenea extremism pot implica atât vătămări personale, cât şi eşecuri sau chiar deces. Astfel, cei născuţi astăzi trebuie să fie protejaţi atunci când fac uz de energii neobişnuite.

Polarităţile de toate felurile îi captivează pe cei născuţi pe 6 iunie. Nativii acestei zile nu au prea mult timp pentru a face compromisuri sau pentru a căuta sensul vieţii. De obicei, ei vor căuta să îşi împlinească obiectivele şi dorinţele. Anumite persoane născute pe 6 iunie par să fie moderate sau chiar conservatoare în comportament.

În spatele unei asemenea faţade se ascunde însă o fiinţă cu o fire mult mai radicală. În cazul în care cei născuţi pe 6 iunie sunt obligaţi de către societate sau circumstanţe să ducă vieţi mult mai previzibile, latura lor sălbatică se manifestă sub forma unor vise şi fantezii.

Femeile născute pe 6 iunie pot avea calităţi neobişnuite, chiar bizare. În general, însă, bărbaţii născuţi astăzi vor fi cei ciudaţi. Persoanele mai puţin evoluate născute astăzi vor avea un comportament excentric şi o viziune prea slabă asupra lumii. Aceşti nativi mai puţin înzestraţi sau mai puţin avansaţi trebuie să înveţe să-şi accepte rolul în viaţă. În caz de dezechilibru mintal extrem, nativii acestei zile se pot manifesta distructiv şi chiar criminal.

Cei mai evoluaţi nativi ai zilei de 6 iunie vor face inevitabil uz de abilităţile lor vizionare pentru a-i edifica şi avansa pe cei din jurul lor. Adesea, ei vor folosi o modalitate de comunicare unică. Ideile unor asemenea nativi servesc ca sursă de inspiraţie pentru cei capabili să îi înţeleagă.

Pentru a ajunge să aibă o audienţă mai mare, nativii zilei de 6 iunie trebuie să se asigure că mesajul lor este foarte bine înţeles. Ei trebuie să fie siguri că nu intervine nici un fel de blocaj între ei şi auditoriu.

Cei născuţi pe 6 iunie posedă un zel revoluţionar, o dorinţă de a reface structurile sociale existente după propria percepţie în scopul de a le îmbunătăţi. Mai presus de toate, libertatea este o condiţie de bază pentru nativi.

SFATURI
Învaţă să împărtăşeşti mai mult celorlalţi. Atenţie la efectul pe care îl ai asupra celorlalţi. Nu neglija lucrările mici de întreţinere. Încearcă să rămâi cu picioarele pe pământ.

PUNCTE FORTE
– Vizionar
– Expresiv
– Artistic

PUNCTE SLABE
– Neînţeles
– Extremist
– Aerian (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: sourceofinsight.com)