230 de ani de la executarea lui Horea şi Cloşca

Horia-Closca-si-CrisanÎn urmă cu 230 de ani, la 28 februarie 1875, Horea şi Cloşca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executaţi prin frângerea pe roată pe platoul „La furci” din Alba Iulia; Crişan se spânzurase în închisoare.

Răscoala de la 1784 a fost una dintre cele mai mari mişcări sociale de la sfârşitul veacului al XVIII-lea din Europa. Referindu-ne strict la Transilvania, răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populaţiei româneşti din Evul Mediu.

Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic şi social: robota excesivă, dările în bani către stăpânii de pământ, către stat, taxele pentru plata funcţionarilor, pentru întreţinerea armatei sporiseră şi ele. Situaţia moţilor se înrăutăţise dramatic: iobagi ai statului, ei erau obligaţi la munci grele în mine şi la suprafaţă. Se adăugau şi măsurile abuzive: răpirea păşunilor şi pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei.

O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ţinuturile de graniţă şi extinderea regimentelor de graniţă. Ţăranii care se înscriau în regimentele de graniţă scăpau de iobăgie şi primeau casa şi pământul în schimbul serviciului militar. Sate întregi pornesc spre Alba Iulia. Măsura de anulare a conscripţiei stârneşte un val de nemulţumire. Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munţii Apuseni, comitatele Hunedoara şi Alba, trecând şi în comitatele Turda, Cluj, Sibiu şi ameninţând să cuprindă toată Transilvania.

Pe lângă ţăranii români, la răscoală participă şi ţărani maghiari din Arad şi Trascău, în timp ce ţăranii saşi din numeroase localităţi rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă. Programul răscoalei prevedea: nobilimea să nu mai fie pe viitor, ci fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, nobilii să-şi părăsească pentru totdeauna moşiile, desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea lor cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, liberarea ţăranilor arestaţi, eliberarea naţională şi organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.

Era cel mai înaintat program al vremii formulat în Transilvania, care, aplicat, însemna distrugerea temeliilor relaţiilor feudale. În faţa radicalizării şi extinderii mişcării ţărăneşti, autorităţile şi nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numeşte un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimişi episcopii şi se publică patente pentru liniştirea răsculaţilor; se hotărăsc pedepse pentru „aţâţători”; se încep tratative în vederea încheierii de armistiţii.

Lupte grele se dau între răsculaţi şi trupele nobiliare şi imperiale. Pentru a câştiga timp, autorităţile încheie mai multe armistiţii cu ţăranii răsculaţi. În decembrie 1784, ţăranii răsculaţi suferă o grea înfrângere la Mihăileni, ceea ce îl determină pe Horea, la 14 decembrie, să înceteze lupta. Nobilimea şi armata imperială condamnă la moarte sute de ţărani. Horea şi Cloşca sunt prinşi la 27 decembrie 1784, iar Crişan la 31 ianuarie 1785.

După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, o patentă imperială a desfiinţat legarea de glie a iobagilor şi servitutea personală. Ţăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăţa meserii, de a-şi vinde bunurile. Iobăgia nu a fost însă desfiinţată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea lui Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior. (Text: Agerpres,Video: youtube.com)