O nouă ediţie a concursului de alergare montană pe timp de noapte „Parângul Night Challenge” va avea loc sâmbătă seara, 20 februarie 2016, în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, la start anunţându-şi deja prezenţa 150 de sportivi din 30 de oraşe ale ţării.
Concurenţii vor parcurge un traseu de 4,4 kilometri, care va urca de la Pârtia B până în Vârful Parângul Mic (2.074 m), pe o diferenţă de nivel de circa 1.000 de metri, organizatorii propunându-şi o competiţie în stilul ”vertical race”.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Sportivă Bike&Run Petroşani, condusă de Avram Iancu, înotătorul român care a încercat să treacă înot Canalul Mânecii doar în slip şi cu o cască pe cap.
”La ediţia din acest an vor fi prezenţi mulţi atleţi importanţi. Unul dintre ei este Tiberiu Useriu. El este unul dintre cei trei români care vor participa, în luna martie, la ultratriatlonul de la Cercul Polar, la Polul Nord, unde se va alerga la minus 60 grade. El îşi va efectua ultimul antrenament oficial în Parâng. Tiberiu va alerga îmbrăcat sumar, în şort şi tricou, iar a doua zi va face o baie la copcă, împreună cu mine, în Lacul Știurţ, din Petroşani’, a declarat Avram Iancu.
În concurs mai este înscris şi ultramaratonistul Aristide Necula, care a alergat în Deşertul Sahara, la ”Marathon des Sables” şi este cunoscut pentru participările sale la mai multe competiţii de ultramaraton din Europa.
Startul în această competiţie este programat sâmbătă seara, de la 18:30, fiind programate două secţiuni: alergare şi schi de tură. ”În zona de plecare vor fi amplasate făclii, iar pe zona alpină, după ce se iasă de pe pârtia B, golul alpin va fi marcat cu balize luminoase speciale de culoare roşu-gălbui, similare celor de pe un aeroport, plasate din 200 în 200 de metri. Peisajul va fi unul extraordinar”, a dat asigurări Avram Iancu.
Potrivit acestuia, recordul concursului aparţine lui Robert Hajnal, care a reuşit să parcurgă traseul de noapte în 48 de minute şi o secundă, atletul fiind prezent şi el la start, pentru a-şi apăra titlul de anul trecut.
Cei interesaţi de participarea la acest concurs se mai pot înscrie sâmbătă, la faţa locului, între orele 16,00-18,00. „Parângul Night Challenge” se află la ediţia a treia. (Text: Agerpres, Foto: skiparang.ro)